VIDEO Familia Done își poate trăi visul la ea acasă. „N-am putut să cred”

VIDEO Familia Done își poate trăi visul la ea acasă. „N-am putut să cred”

Simona Maria Done a avut un vis: acela de a-și crește fiica într-o familie armonioasă, plină de optimism și încredere în ziua de mâine, mereu mai bună decât cea de azi. Echipa Visuri la cheie i-a transformat acest vis în realitate.

Familia Done este cu un om în minus. Capul familiei, soțul Simonei, n-a jucat prea mult în echipă. Femeia, în vârstă de 43 de ani, a decis să divorțeze pentru a-și putea crește fiica, Alexandra, într-un mediu liniștit, departe de certuri. 

„Am divorțat pentru că nu cred că aveam aceleași valori. Vizavi de educația Alexandrei, vizavi de respect. Era foarte impulsiv. Vorbe aruncate, țipete, scandal. Am zis nu, nu vreau ca Alexandra să audă așa ceva”, spune Simona Maria Done, care în prezent locuiește în Slobozia cu fiica ei de 8 ani, în apartamentul cu 3 camere al mamei sale. Aici este acasă pentru cele trei membre ale familiei, însă apartamentul nu e nici pe departe locuința aceea primitoare la care Alexandra visează de când era mică.

„Unul dintre visele Alexandrei este să avem o casă mare, cu parchet. Asta, cu siguranță, nu aș putea să-i ofer, dar mi-aș fi dorit ca măcar căsuța noastră, așa micuță cum e, să fie mai luminoasă, mai aerisită și mai sigură”, spune Simona, care în ultimii 6-7 ani a folosit veniturile ei de operator call-center pentru a dota apartamentul cu lucrurile de care avea mare nevoie: o centrală termică și geamuri termopan, toate achitate în rate.

În același timp, însă, Simona nu a neglijat-o pe Alexandra, care este pasionată de muzică și dans. De un an ia lecții de street-dance și știe că asta este ceea ce vrea să facă în viață. Însă, visul ei pe termen scurt este să aibă o casă mai primitoare decât e acum apartamentul bunicii și, când copiii își pun în gând ceva, sunt șanse mari ca acele lucruri să se înfăptuiască.

Visul Alexandrei a prins contur datorită echipei Visuri la cheie și companiei Dedeman, partenerul de tradiție al emisiunii.

Arhitecții de la Visuri la cheie s-au întrecut pe ei înșiși în transformarea unui apartament de bloc cu trei camere minuscule, într-0 oază de liniște și relaxare din care nu te-ai mai da dus în nicio parte a zilei.

„Când am deschis ușa spre minunății nu-mi venea să cred că sunt la mine acasă. Era atât de frumos, încât n-am putut să cred că sunt la mine acasă”, a spus Alexandra încă din prag.

Vedeți mai jos cum arată acum apartamentul din Slobozia al familiei Done! 



Visuri la cheie - Crede în oameni!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni