Cum pavezi o curte fără să ignori elementele naturale. Soluția Elis Pavaje la Visuri la cheie


	Cum pavezi o curte fără să ignori elementele naturale. Soluția Elis Pavaje la Visuri la cheie
Autor: Dan L. Brumar
Data: 20 Septembrie 2021

Amenajările exterioare sunt o provocare pentru arhitecții de la Visuri la cheie, pentru că trebuie integrate în conceptul de casă atunci când sunt gândite interioarele. Pentru pavarea curților pe care le vedeți în emisiune, echipa se bazează pe soluțiile oferite de Elis Pavaje.

Din 2016 alături de Visuri la cheie, compania fondată în 1991 continuă și azi să netezească drumurile românilor. Cum? Prin realizarea unei game tot mai largi largi de produse din beton vibropresat pentru infrastructură sau amenajări exterioare. Compania produce pavele, dale, borduri, rigole, elemente de canalizare, produse din beton pentru grădină, bolțari, blocheți.

În ediția a 5-a a emisiunii, Elis Pavaje a furnizat echipei Visuri la cheie blocuri și dale din granit, cu care a fost pavată curtea familiei Filip. Arhitecții au realizat o curte deschisă, aerisită, fără garduri împrejmuitoare. Scopul a fost acela de a crea un spațiu care să le confere locatarilor săi impresia de libertate, după ce de-a lungul vieții au avut parte de nenumărate încercări care le-au limitat acțiunile.

Verdeața și covorul de gazon proaspăt completează o amenjare care se potrivește unor spirite libere. La realizarea pavajului s-au folosit pavele Cortina P4, Cortina P7 și trepte realizate din elemente de treaptă Siena, disponibile în portofoliul furnizorului. Iată cum a ieșit!

În ediția a treia a emisiunii, Andra Marinescu și-a imaginat o curte dominată de linii curbe și cercuri, în cadrul lucrării de renovare a casei familiei Drăgoi. Arhitecta a trebuit să facă față unei noi provocări, aceea de a crea o alee circulară într-o curte pătrată. 

În prima ediție din sezonul 8 al emisiunii Visuri la cheie am ajuns la Buzău, unde am cunoscut-o pe Simona. Am aflat povestea ei de viață și efortul pe care l-a depus tatăl ei vitreg pentru construirea unei case impresionante pentru întreaga familie.

Lui Alex Gavrilescu i-a revenit plăcuta sarcină de a se ocupa de amenajarea curții și, pentru asta, a ales elemente antichizate și pavele de la Elis Pavaje.

În pavajul pe care l-am realizat în zona de acces a casei găsim din nuanțele fațadei, în tonuri închise de gri. Am vrut să fac o trecere lină, să nu am prea multe denivelări, ca să nu creez dificultăți locomotorii Simonei”, a spus arhitectul de la Visuri la cheie.

Pentru jardinerele din proiectul său a folosit 2.200 de bucăți de elemente antichizate D6 alb-crem. Acest tip de produs poate fi folosit și pentru a ridica un gard, drept sau circular, care va da un aer aparte curții, sau pentru orice amenajare pe verticală, de înățime joasă.

Amenajarea a continuat cu 16 metri pătrați de pavele Gala D2, nuanța tempo, niște piese robuste care imprimă o notă de personalitate aleii perimetrale casei sau taresei. Mai mult, arhitectul a folosit 31 de metri pătrați de pavele Gala P3 tempo, care au făcut impresie în rândul familiei.  

Toată casa a fost gândită cu accente romantice, însă cu toată atenția acordată curții, aceasta s-a transformat într-un spațiu din care nu mai vrei să pleci. Elementele pavate s-au combinat armonios cu arbuștii și plantele decorative pe care arhitectul le-a integrat în lucrare, motiv suficient de convingător pentru ca beneficiarii acestui proiect de arhitectură să petreacă mult timp la exterior. 

Mai multe informații despre produse: www.elis.ro!


VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies