• Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • Alex Gavrilescu sare în ajutorul Paulei Herlo pentru amenajarea camerei copiilor. „În acest moment e cam haos”

Alex Gavrilescu sare în ajutorul Paulei Herlo pentru amenajarea camerei copiilor. „În acest moment e cam haos”

Alex Gavrilescu sare în ajutorul Paulei Herlo pentru amenajarea camerei copiilor. „În acest moment e cam haos”

Paula Herlo a cerut ajutorul echipei „Visuri la cheie” pentru amenajarea camerei pe care o impart cei doi copii ai ei. Arhitectul Alex Gavrilescu i-a oferit câteva ponturi pentru eficientizarea spațiului în casă.

Copiii cresc, se dezvoltă, iar nevoile lor sunt într-o continuă schimbare. Pentru dezvoltare, au nevoie de un mediu prielnic care să le ofere tot confortul de care au nevoie. Mulți oameni se găsesc în situația în care copiii familiei trebuie să împartă același spațiu. 

Cum amenajăm acea cameră astfel încât fiecare să aibă spațiul personal, care să îndeplinească cerințele vârstei? Paula Herlo a aflat secretul de la Alex Gavrilescu, arhitectul Visuri la cheie.

Eu am doi copii, un băiețel și o fetiță. Ei împart o singură cameră, iar în acest moment e cam haos, sunt foarte multe cutii cu jucării. Ne-am propus să le organizăm camera și să facem spații distincte. Ce e de făcut?”, a întrebat Paula Herlo.

Vezi VIDEO mai jos!

Alex Gavrilescu, arhitectul de la Visuri la cheie, i-a oferit câteva sfaturi utile, atât pentru ea, cât și pentru cei care se află în aceeași situație. 

Zona de centru aș lăsa-o ca un spațiu comun, unde ei să se întâlnească și să se joace, este foarte important. Spațiul poate fi ușor organizat: de exemplu, paturile pot fi puse în colțuri diferite, iar în ceea ce privește biblioteca, aș sugera ca aceasta să fie amplasată în partea opusă locului pentru dormit.”

Toate informațiile, dar și alte sfaturi din partea arhitecților de la Visuri la cheie sunt disponibile pe https://visurilacheie.protv.ro/diy.

Nu uitați că puteți fi și voi parte din echipa Visuri la cheie! Dacă cunoașteți o familie care are nevoie de ajutor, o puteți înscrie pe visurilacheie.protv.ro.

Visuri la cheie – crede în oameni

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni