• Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • "Visuri la cheie" ajunge la o familie care trece printr-o suferință cumplită: o boală cruntă a lăsat doi copii fără mamă

"Visuri la cheie" ajunge la o familie care trece printr-o suferință cumplită: o boală cruntă a lăsat doi copii fără mamă

"Visuri la cheie" ajunge la o familie care trece printr-o suferință cumplită: o boală cruntă a lăsat doi copii fără mamă

Dragoș Bucur, Cristina Joia, Laura Boghiu și Omid Ghannadi ajung miercuri seara, de la 20:30 în Vasilați, județul Călărași, unde vor cunoaște familia Vâlciu, formată din tatăl Costinel și cei doi copii ai săi: Gabriel, de 9 ani și Cosmina, de 12 ani. În urmă cu câteva luni mama lor a pierdut lupta cu o boală cruntă.

Cancerul a fost cel care a lăsat un soț și doi copii împietriți de durere și a smuls, pentru totdeauna, de pe buzele celor mici cuvântul „mamă”, pe care astăzi nu mai au cui să-l spună.

“Ea ne aducea o stare de bine, eu mă simt ca un copil abandonat că nu mai este mami lângă noi”, sunt cuvintele apăsătoare ale lui Gabriel. Înainte ca drama acestei boli să pună stăpânire pe viețile lor, Costinel și soția lui au început să-și construiască un cămin. Însă, odată ce au aflat că Violeta are cancer, toate economiile lor au fost investite în tratamente, operații și recuperare. Echipa Visuri la cheie a ajuns la ei să le aducă lumină în sufletele umbrite de tristețe. 

Dragoș Bucur, designer-ul de interior Cristina Joia și arhitecții Laura Boghiu și Omid Ghannadi au o misiune foarte grea. Nu trebuie doar să împlinească Visuri la cheie, ci și să păstreze prezența mamei în locuința pe care o renovează ca atunci când cei mici, împreună cu tatăl lor, se întorc din vacanță să se simtă cu adevărat acasă.

Echipa Visuri la cheie ne așteaptă miercuri, de la 20:30, într-o nouă ediție cu o poveste spusă printre multe lacrimi și o renovare cu suflet.

Visuri la cheie – Crede în oameni!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni