FOTO Noua casă a familiei Lefter e un cămin primitor. Cum arăta înainte

FOTO Noua casă a familiei Lefter e un cămin primitor. Cum arăta înainte

Proiectanții, arhitecții și inginerii de la „Visuri la cheie” s-au întrecut pe ei înșiși, din nou. Devotați lucrurilor de calitate și care durează în timp, membrii echipei au predat o casă superbă familiei Lefter din Gostilele, județul Călărași.

Când a văzut-o prima dată, Omid Ghannadi a spus despre ea că e „un adăpost față de lumea de afară”. Casa, începută de familia Lefter când mai trăia și Iulian, capul familiei, părea un loc de refugiu la marginea pădurii. O structură din beton și cărămidă tip BCA, fără geamuri, acoperiș și tencuială, care părea o construcție abandonată în urma falimentului unui dezvoltator prea ambițios.

Însă, casa în care Mădălina și copiii ei visau să se mute „cândva” avea și o mare calitate: era ridicată așa cum și-au dorit ei, după planurile lor. Astfel, misiunea arhitecților de la Visuri la cheie a fost mai ușoară. 

Cu toții au fost de acord că locuința are nevoie de mai multe ferestre, motiv de bucurie și pentru Dragoș Bucur, care abia aștepta să spargă niște pereți.

Casa a fost îmbogățită cu un acoperiș, pentru un plus de spațiu locuibil la mansardă, dar și pentru evitarea infiltrațiilor cauzate de ploi. Toate camerele care nu aveam placă turnată au scăpat de această problemă, iar casa a fost complet izolată, atât la nivelul pereților, cât și datorită unor geamuri termopan cu grad sporit de izolare.

O centrală alimentată cu peleți va asigura căldura necesară încălzirii pe timp de iarnă, iar curtea, extrem de generoasă, va fi un loc în care familia Lefter va petrece mult timp de acum încolo.

La interior, arhitecții au mizat pe mult lemn (camera lui Alex), care nu mai seamănă deloc cu încăperea răcoroasă și întunecată de dinainte de renovare.



Sora lui, Andreea, s-a ales cu cel mai mare dormitor din casă, însă și cu ceva neașteptat. Cristina Joia i-a amenajat un spațiu de machiaj, potrivit unei eleve de liceu. „Avem o adolescentă de 16 ani care nu lasă niciodată garda jos, pentru că simte că are o responsabilitate pe umeri. E! Acel dormitor trebuia să fie opusul. Să exprime delicatețea din privirea ei”, a spus Cristina Joia. Patul tapițat a fost o altă surpriză pentru Andreea.



Dormitorul mamei a fost gândit ca o oază de liniște, care să-i ofere armonie și pace interioară. Mădălina Lefter nu și-a putut stăpâni lacrimile și a exclamat: „E minunat”. În camera ei, arhitecții de la Visuri la cheie au păstrat schița casei, așa cum a desenat-o, cu pixul, soțul ei.



Vedeți mai multe poze în GALERIA FOTO de mai jos!

Ne puteți urmări și pe Facebook și Instagram pentru mai multe povești emoționante.

Vezi și VIDEO: Omid Ghannadi are talent și la muls vaca: „N-o să te uit niciodată

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni