Echipa Visuri la cheie a împlinit aseară dorința familiei Cârja!

Echipa Visuri la cheie a împlinit aseară dorința familiei Cârja!

Echipa Visuri la cheie a ajuns aseară în localitatea Slobozia și a reușit să împlinească dorința familiei Cârja, aceea de a avea un apartament complet renovat în care să poată duce o viață frumoasă. Valentina și cei doi băieței, Rafael și Orlando, își doreau să se poată muta în locuința lor, însă din cauza veniturilor extrem de mici nu au reușit acest lucru. Corneliu, Adela, Cristina și Ciprian i-au surprins pe cei trei nu numai cu amenajarea apartamentuluii, ci și cu o vacanță de neuitat.

A noua ediție a sezonului cinci Visuri la cheie a fost lider de audiență și a înregistrat, pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, 8.8 puncte de rating și 23.7% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.2 puncte de rating și 19.4% share. 

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.4 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:00, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 1.7 milioane de români.  

Corneliu, Adela, Cristina și Ciprian au fost provocați aseară de suprafața mică a apartamentului familiei Cârja, însă au găsit rapid soluții și au reușit să creeze un spațiu care îmbină perfect funcționalitatea cu dinamismul și cu elementele decorative. Bucuria Valentinei și a celor doi băieței a fost de nedescris, aceștia fiind plăcut surprinși de tot ce au găsit în noua locuință, dar mai ales de faptul că de acum înainte vor avea mai multe motive să zâmbească și să se întoarcă acasă.

Visurile continuă să se împlinească și miercurea viitoare, de la 20:30!

Visuri la Cheie - Crede în oameni!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni