• Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • Echipa PRO TV s-a alăturat campaniei "Habitat for Humanity". Cum a decurs evenimentul Big Building

Echipa PRO TV s-a alăturat campaniei "Habitat for Humanity". Cum a decurs evenimentul Big Building

Echipa PRO TV s-a alăturat campaniei "Habitat for Humanity". Cum a decurs evenimentul Big Building

Echipa PRO TV a ajuns ieri la Big Build, evenimentul asociației Habitat for Humanity! Andreea Marinescu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu, Corneliu Ulici și Valentin Ionașcu au pus mâna la treaba pe șantierul unde asociația își propune să construiască 8 case pentru 8 familii în numai 5 zile! Peste 240 de voluntari muncesc la Cumpăna, în județul Constanța, pentru 8 familii cu o situație materială modestă și care astfel își pot vedea visul îndeplinit - cel de a avea o locuința decentă.



Pentru mine, a fost pentru prima oară când am pus mâna efectiv la construirea unei case. Sentimentul de implicare a fost foarte puternic, pentru că am și cunoscut-o pe cea care va beneficia de această casă: mama unei fetițe de 9 ani, care visa cum în curând îi va picta copilului ei pe perete un pom plin cu flori și un soare. M-am bucurat că am contribuit și eu la realizarea unui vis.”, a spus Andreea Marinescu, prezentatoare Știrile PRO TV de dimineață.

"Am fost impresionat. E un sentiment extraordinar să faci parte dintr-o echipă atât de mare de oameni care construiesc. Oameni care simt împreună cu semenii lor și care nu doar discută despre asta, ci se implică. Am trăit acel sentiment pe care îl aveam în copilărie, la țară, unde frecvent se organiza câte o clacă. Oamenii se ajutau între ei, m-am bucurat să fiu parte dintr-o clacă urbană.", a spus Corneliu Ulici, prezentatorul Visuri la cheie.



Este minunat să vezi cum oamenii pot funcționa ca un organism unitar care construiește palpabil și real visuri într-un timp atât de scurt! Eu cred că empatia și implicarea se pot învață și e suficient să plantezi o sămânța și totul poate lua amploare! Când lucrezi fizic cot la cot cu oameni pe care nu-i cunoști, dar animați de aceleași speranțe, simți că aparții unui întreg și sentimentul acesta te împlinește! Mi se pare tare frumos că astăzi l-am cunoscut pe Iulian, căruia Visuri la cheie i-a amenajat casă într-unul dintre sezoanele trecute, astăzi venise că voluntar pe șantier pentru a da mai departe din ce primise, toată această energie și dragoste se poate transmite, om cu om, cui peste cui.”, a spus Cristina Joia, designer de interior Visuri la cheie.

A trebuit să trec puțin prin viață să înțeleg vorbele părinților și bunicilor mei. Unde-s mulți puterea crește. Simt că am făcut parte dintr-o familie foarte mare care, atunci când își propune ceva, se împlinește. Șantierul are atâta energie dată de oamenii care sunt implicați, încât orice pare posibil. Am bătut un cui la acoperișul casei unei familii. Sunt bucuros și împlinit.” - Valentin Ionașcu, arhitect Visuri la cheie.



„Ieri a fost o zi fantastică. Să fim alături de atâția voluntari minunați a fost o onoare și o lecție pentru noi. Deși suntem obișnuiți cu ritmul alert, este incredibil să vedem și să trăim această experiență care se cheamă Big Build. Am lucrat cot la cot cu oamenii ai căror case se realizează zilele acestea la Cumpăna. Și asta ne-a dat mai multă putere și ne-a inspirat. Mulțumim Big Build și să nu uităm să credem în oameni și în visurile noastre.”, a continuat Ciprian Vlaicu, arhitect Visuri la cheie.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni